Masini de salubritate dotate cu GPS

2 November, 2007 · categorii: stiri de peste tot, viata de zi cu zi  

Rosal Grup, societate petronată de omul de afaceri Silviu Prigoană, a iniţiat un proiect referitor la dotarea autospecialelor cu echipamente GPS. Achiziţia face parte dintr-un amplu un proces de modernizare a sistemului de monitorizare al autospecialelor Rosal, care efectuează operaţiuni de salubrizare în Bucureşti, în sectorul 3.

Potrivit datelor furniazte de societate, investiţia totală se ridică la peste 100.000 de euro şi constă în achiziţionarea unui număr de peste 90 echipamente GPS.

În prezent, au fost achiziţionate şi montate 43 asemenea sisteme de monitorizare, urmând ca până la sfârşitul lunii aprilie să fie cumpărate şi să devină funcţionale şi restul aparatelor.

Acestea permit vizualizarea activităţii autospecialelor Rosal on-line şi furnizează informaţii diverse referitoare la vehiculul respectiv, cum ar fi: durata efectivă de lucru, cantitatea de carburant consumată în ziua respectivă, traseul parcurs, timpul staţionării şi chiar numărul activării lifturilor de încărcare.

În acest fel, Rosal doreşte respectarea contractelor de salubritate, eficientizarea muncii angajaţilor şi îmbunătăţirea procedurilor de lucru.

(sursa: amosnews.ro)


Daca nu esti inca abonat la articolele acestui blog, o poti face chiar acum:
aboneaza-te prin Feed RSS
sau daca vrei sa primesti articole prin e-mail introdu adresa ta de mail aici:
feed


Comentarii

Scrie un comentariu...




:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :)>- toate »

  • Publicitate

      camping apollo pariuri online